Ministerul Sănătății vrea mai puțină birocrație pentru spitalele din subordine

-

Ministerul Sănătății propune ca spitalele aflate în subordinea sa să poată modifica mai ușor statele de funcții. Schimbările ar urma să fie făcute la nivelul unităților medicale, fără aprobarea prealabilă a ministerului pentru fiecare post sau ajustare individuală.

Măsura este inclusă într-o instrucțiune privind întocmirea, modificarea și aprobarea statelor de funcții. Documentul urmărește să reducă timpul necesar deciziilor administrative și să le ofere managerilor o autonomie mai mare în gestionarea personalului.

Spitalele vor putea actualiza propriile state de personal cu respectarea legislației, a numărului de posturi aprobat și a bugetului disponibil. Procedura nu va permite depășirea structurii de posturi stabilite pentru fiecare unitate sanitară.

Documentul intră în consultare

Instrucțiunea a fost transmisă spitalelor pentru analiză. Unitățile medicale au la dispoziție 10 zile pentru a trimite observații și propuneri către Ministerul Sănătății.

Ministerul va păstra atribuțiile privind aprobarea statelor de funcții, a structurilor organizatorice și a organigramelor unităților aflate în subordine. Aceste aprobări vor continua să fie emise cu respectarea normativelor de personal, a numărului de posturi repartizat și a bugetului aprobat.

Share

recente