Smulgerea repetată a firelor de păr nu este un simplu tic nervos, ci o tulburare psihică cu un nume precis: tricotilomania. Afecțiunea poate apărea atât la copii, cât și la adulți și afectează semnificativ stima de sine și calitatea vieții celor care se confruntă cu ea.
Tricotilomania face parte din categoria tulburărilor obsesiv-compulsive și a comportamentelor repetitive centrate pe corp. Persoana resimte un impuls puternic de a smulge fire de păr de pe scalp, sprâncene, gene sau din alte zone ale corpului și nu îl poate controla cu ușurință. Adesea, gestul apare automat, în timp ce persoana citește, lucrează sau urmărește un film.
Afecțiunea debutează cel mai frecvent între 9 și 13 ani, însă poate surveni la orice vârstă. Specialiștii consideră că la originea ei se află o combinație de factori biologici, psihologici și de mediu. Predispoziția genetică joacă un rol important, mai ales când în familie există cazuri de tulburări obsesiv-compulsive, anxietate sau depresie, iar dezechilibrele unor neurotransmițători precum serotonina și dopamina pot afecta controlul impulsurilor.
Pentru multe persoane, smulgerea părului devine un mecanism de a face față emoțiilor dificile. Stresul, anxietatea, tristețea sau plictiseala pot declanșa comportamentul, iar senzația de ușurare imediată îl transformă într-un cerc vicios. Ulterior apar frecvent sentimentele de vinovăție, rușine și regret, iar experiențele traumatice sau dificultățile de gestionare emoțională pot agrava situația.
Netratată, tricotilomania poate provoca leziuni ale pielii, infecții, căderea permanentă a părului și probleme emoționale grave. Cea mai eficientă formă de tratament este terapia cognitiv-comportamentală, care îi ajută pe pacienți să identifice factorii declanșatori și să înlocuiască comportamentul dăunător cu reacții mai sănătoase. Una dintre tehnicile utilizate este inversarea obiceiului, prin care persoana învață să recunoască și să gestioneze impulsul în momentul apariției lui.
Medicul psihiatru poate recomanda și tratament medicamentos, în special când tricotilomania este însoțită de anxietate sau depresie. Grupurile de sprijin, consilierea psihologică și tehnicile de relaxare, precum meditația, respirația controlată sau mindfulness-ul, completează planul terapeutic și contribuie la reducerea stresului pe termen lung.