Băile Govora, stațiunea vâlceană construită la sfârșitul secolului al XIX-lea după modelul marilor stațiuni europene, a devenit prima oprire dintr-un itinerar cultural inițiat de Muzeul de Arhitectură din România, MUZA. Proiectul explorează conceptul de fantezie aplicat la scara orașului, măsurând distanța dintre proiectul ideal și realitatea concretă.
Expoziția este coordonată de arhitecta Ilinca Păun Constantinescu, care descrie fantezia ca pe momentul privilegiat în care îți proiectezi cele mai înalte dorințe înainte de a intra într-o relație. Aplicat urbanului, conceptul surprinde tocmai decalajul dintre visul fondator al unei așezări și modul în care aceasta ajunge să fie trăită. Govora, gândită ca un organism unitar de sănătate, peisaj și arhitectură, dialoghează vizibil cu stațiuni precum Vichy sau Karlovy Vary.
Anatomia orașului-parc de aproape 20 de hectare a fost structurată în jurul a patru repere: parcul balnear, stabilimentul de băi proiectat de arhitectul Ernest Doneaud, Marele Hotel Palace și cazinoul semnat de Virginia Andreescu Haret, prima femeie arhitect diplomat din România. Stabilimentul păstrează și astăzi plăcuțele ceramice originale Villeroy & Boch, în ciuda stării avansate de degradare.
Expoziția desface istoria stațiunii în cinci secțiuni: fantezia originară centrată pe natură ca medicament, fantezia modernității de la 1900, fantezia extinsă a epocii comuniste ilustrată prin filme de arhivă, fantezia suspendată a anilor ’90 marcați de privatizări fragmentate și, în final, fantezia reactivată, cea mai optimistă dintre toate.
Această ultimă secțiune prezintă activitatea asociației Studio Govora, fondată de arhitecții Radu Tîrcă, Ștefania Tîrcă și Irina Leca. Echipa combină cercetarea istorică a vilelor cu proiecte educaționale și micro-intervenții rapide, precum restaurarea foișorului interbelic din parc, alături de demersuri civice menite să convingă administrația și proprietarii că patrimoniul este o resursă comună, nu o sumă de parcele izolate.
România deține o treime din izvoarele termale ale Europei, însă o mare parte din această zestre rămâne nevalorificată. Experiența de la Băile Govora arată că patrimoniul balnear poate deveni un proiect viu, capabil să redea comunității nu doar sănătatea trupească, ci și sentimentul de apartenență la un trecut construit cu ambiție și viziune.